Clujul, capitala motorsportului din România în aceste zile: Începe Transilvania Rally!

Clujul, capitala motorsportului din România în aceste zile: Începe Transilvania Rally!
  • Publicat:
  • Actualizat:

A șaptea rundă din Campionatul Național de Raliuri 2019 se dispută în aceste zile la Cluj. Transilvania Rally powered by Ford are loc între 26 și 28 septembrie și se bucură de o participare numeroasă din partea sportivilor. Peste 100 de echipaje sunt așteptate la startul oficial al competiției care face parte și în acest an din Turul European de Raliuri. 

Startul a fost dat în această seară, în fața Cluj Arena, acolo unde echipajele au fost prezentate în aplauzele celor care au îndurat ploaia mocănească. De altfel, așa cum au spus și piloții la scurtele interviuri acordate pe esplanada din fața stadionului, joi seara au fost singurele momente în care ploaia va mai fi deranjat desfășurarea competiției, restul zilelor de concurs anunțându-se uscate. ”Va fi dificil, dar sperăm că vremea va fi mai frumoasă. Pentru că dacă va ploua așa o să fie foarte grea alegerea anvelopelor. Super speciala va fi un spectacol, aici în parcarea de la Cluj Arena, vă așteptăm să ne urmăriți”, a spus Vali Porcișteanu, cel care face echipă cu Dan Dobre și care va concura de la volanul unui Citroen C3 R5.

Transilvania Rally, la fel ca Untold

Un alt nume foarte cunoscut din motorsportul românesc, Simone Tempestini, vrea să impresioneze în cursa de casă. ”Am emoții, e raliul de acasă și vin după două etape în care lucrurile nu au mers exact cum ne-am fi dorit, așa că vreau să fac o treabă bună aici la Cluj. E o bucurie mare pentru mine să vâd atât de multe echipaje înscrise, plus mulți competitori veniți din alte țări. Ritmul și nivelul vor fi foarte ridicate, fiecare dintre noi își va dori un parcurs bun, să nu îi lăsăm pe cei de afară să fie mai rapizi. Urez baftă tuturor”,  a spus Tempestini.

Shakedown-ul este programat vineri, între 9 și 13:30, în Florești, urmând ca startul raliului să fie dat la ora 15:00, atunci când prima mașină de concurs va părăsi parcul de service de la Sala Sporturilor. Prima specială, lungă de 25 de kilometri, va fi Căpușu Mare și va avea loc pe urcarea de pe fosta probă Dângău. Va urma speciala Beliș și o probă reintrodusă după aproape 10 ani, Mărișel, cea care se va întinde pe parcursul a 11 kilometri. Prima zi din Transilvania Rally powered by Ford se va încheia cu proba Florești, cea care se va disputa sub lumina reflectoarelor.

La conferința de presă premergătoare startului, președintele FRAS, Norris Măgeanu, a anunțat planurile mari pe care le are cu viitorul competiției. ”Anul viitor sau în cel mult doi ani, competiția o să aibă o valoare internațională mult mai mare decât are acum. Vrem mai mult decât să fim parte din circuitul TER (Turul European de Raliuri). Așa cum Clujul are deja o marcă din Untold, așa poate și Transilvania Rally powered by Ford să devină o bornă care să atragă oamenii din străinătate”, a spus oficialul Federației. Acesta a fost susținut de Bogdan Ionuț, directorul RMB Inter-Auto, cel care a menționat faptul că ”implicarea Ford este absolut normală datorită gamei largi de autovehicule dedicată motorsportului”.

Program Transilvania Rally powered by Ford – vineri, 27 septembrie

  • 09:00 – 13:30 Shakedown Florești
  • 15:58 – PS1 Căpușu Mare
  • 17:01 – PS2 Beliș 1
  • 17:39 – PS3 Mărișel
  • 20:32 – PS4 Florești 1
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Călin Georgescu pornește la atac. Mutarea după decizia Curții de Apel București
Călin Georgescu pornește la atac. Mutarea după decizia Curții de Apel București
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×